“Scrisoarea unui student român în România” a emoţionat întreg Internetul: “Mai trimiteţi zacuscă”
După “Scrisoarea unui student român în străinătate”, o nouă epistolă pasionantă face furori pe întreg Internetul! Descris de cititori ca fiind de o sensibilitate ieşită din comun, dar puternic ancorat în realitate, răvaşul intitulat “Scrisoarea unui student român în România” se rezumă la trei cuvinte tăioase şi disperate: “Mai trimiteţi zacuscă”.
Mii de studenţi căminişti, aflaţi în aceeaşi situaţie dramatică, au propagat scrisoarea pe site-urile de socializare. “Nu mă interesează ce scrie pipiţa aia din Londra.”, spune unul dintre aceştia. “În schimb, noua scrisoare reflectă atât de bine ceea ce simţim noi, studenţii români din România, în fiecare zi. E ca un bocet ancestral, ca ţipătul expresionist din tablourile lui Munch. Zacusca nu înseamnă neapărat zacuscă. E un simbol. Poate semnifica şi o oală cu sarmale, nişte murături sau măcar un şirag de covrigi.”
“Aş prefera şi eu să stau pe banii părinţilor în Occidentul care l-a ucis pe dumnezeu”, comentează autorul scrisorii, care a preferat să rămână anonim, de frică că cineva i-ar fura puţina zacuscă pe care o mai deţine. “Dar n-am încotro şi studiez aici, în Orientul care tocmai mi-a ucis bursa.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.