Se închide și tunelul dacic de pe Valea Oltului, ca să stea muncitorii la răcoare în el
Dacă aveai cumva impresia că nu se poate nivel mai mare de batjocură din partea autorităților, mai gândește-te o dată! Pentru că fix așa ceva tocmai s-a întâmplat: după Valea Oltului, autoritățile au închis azi și tunelul dacic de sub Valea Oltului, dintr-un motiv de-a dreptul scandalos: ca să stea muncitorii la răcoare în timpul zilei.
„Sunt zile de caniculă și nu putem risca sănătatea celor de pe șantier, așa că suntem obligați să închidem tunelul dacic, să aibă unde sta muncitorii la răcoare”, a anunțat ministrul Transporturilor. „Însă le-am spus clar muncitorilor că nu au voie să facă gălăgie sau mizerie în tunel, ca să nu deranjeze dacii din el. Altfel îi evacuăm, că istoria trebuie respectată.”
Promisiunile ministrului au fost însă de fațadă, pentru că după doar o zi tunelul dacic este plin de peturi goale de Neumarkt și coji de semințe, în timp ce pe pereții cu o imensă valoare istorică au fost scrijelite foarte mute mesaje triviale. Grindeanu insistă însă că peturile de Neumarkt sunt acolo încă de când dacii au construit tunelul, nicidecum de la muncitorii de pe Valea Oltului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.