Secuii nu se dezmint! Prinţul Charles, refuzat după ce a cerut o pâine în engleză

Scris de Vasile
@
31 mai 2014 09:34
Secuii nu se dezmint! Prinţul Charles, refuzat după ce a cerut o pâine în engleză

Cândva un iubitor al traiului patriarhal din Transilvania, prinţul Charles a lansat un atac furibund împotriva “nemernicilor de unguri” din Ţinutul Secuiesc, pe care l-a vizitat zilele trecute. Ungurii l-ar fi discriminat fără milă pe bătrânul prinţ în momentul în care acesta ar fi cerut pâine în limba engleză.

Potrivit martorilor, moştenitorul coroanei britanice ar fi intrat într-o alimentară din Miercurea Ciuc, hotărât să îşi cumpere o pâine pentru micul dejun. “Alteţa Sa habar n-avea ce act sinistru de segregare etnică urmează să aibă loc”, oftează Decebal Chesterfield, valetul prinţului Charles.

“Politicos ca întotdeauna, prinţul a spus ‘Give me a loaf of bread, please’. În loc să-i dea pâine, vânzătorul, un nenorocit de ungur iredentist, s-a uitat la el ca viţelul la poarta nouă şi a început să boscorodească ceva în limba lui. Vă puteţi imagina cât de discriminat s-a simţit prinţul. Ungurii ăştia şovini ar face bine să ne înveţe limba, măcar de la Cartoon Network. Sau să plece acasă!”, a adăugat reprezentantul delegaţiei britanice.

“Poftim?”, a comentat Mihai Ionescu, vânzătorul acuzat de prinţul Charles că ar fi ungur rău. “Da, a venit un domn şi a spus ceva. De unde, doamne iartă-mă, să ştiu ce voia? Probabil vorbea ungureşte. Nu ştiu, eu sunt născut la Bacău şi am venit aici de o lună. Lăsaţi-mă în pace”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi