Ședință blocată la Guvern! Viorica Dăncila se uită ca proasta în microfon, că i-a dispărut foaia cu ce trebuia să zică
Deși a început de mai bine de 2 ore, la ședința de guvern de azi încă nimeni n-a scos nici măcar un cuvânt. Aste pentru că Vioricăi Dăncilă i-a dispărut foaia cu ce trebuia să zică, așa că teleormăneanca stă și se uită ca proasta în microfon și nu reușește să articuleze absolut nimic. Nici celelalte slugi n-au scos vreun cuvânt, de frică să nu-i dea stăpânul Dragnea afară din partid pentru c-au vorbit înaintea șefei de guvern.
Disperată, Viorica Dăncilă i-a transmis lui Dragnea să-i mai dea o dată foaia cu ce are de zis în ședința de azi dar, pentru că n-o duce capul, nu i-a dat mesaj pe telefon sau măcar un e-mail, ci i-a trimis rugămintea în plic, prin Poșta Română. Nu e astfel exclus ca momentul în care membrii guvernului Dăncilă stau și se uită unii la alții ca proștii, fără să scoată vreun cuvânt, să dureze câteva zile.
Deși nimeni n-o spune explicit, toată lumea o bănuiește pe capra cu care vine la guvern Petre Daea. ”Nu ne deranjează că vine cu capra la guvern, mai ales că e o capră mai inteligentă decât majoritatea miniștrilor actuali, dar domnul Daea ar trebui s-o hrănească mai bine înainte, să nu le mănânce miniștrilor hârtiile cu instrucțiuni de la Liviu Dragnea”, spune un consilier aflat în fața sălii de ședințe.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.