Senatorul Voicu vrea să devină manechin

Scris de Calin
@
31 martie 2010 12:17

Senatorul Cătălin Voicu a fost atât de ocupat în ultima vreme cu  şpăgile, încât şi-a neglijat complet regimul alimentar şi a devenit imens. Mai ales că întâlnirile cu şpăgarii avea loc de regulă la restaurant, unde avea prostul obicei să servească absolut toate produsele trecute în meniu. De cel puţin două ori, iar uneori chiar de cinci ori.

Acum, că a ajuns în arest, are mult mai mult timp liber la dispoziţie, pe care vrea să-l folosească pentru exerciţii fizice. Cel puţin aşa a declarat aseară, când s-a prezentat în arestul Poliţiei Capitalei.

Nimeni însă nu crede că senatorul Voicu este atât de procupat de propria siluetă, mai ales că asta ar implica să-şi schimbe absolut toată garderoba pe care o deţine. Se pare că adevăratul obiectiv al lui Voicu este să scoată un timp cât mai bun la aplecarea după săpun, proba sportivă cea mai populară printre deţinuţi.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi