Sfârşitul Lumii se va vedea cel mai bine din România
Sfârşitul lumii care va pica de data aceasta în 2012 şi care e anunţat în întreaga lume cu surle şi trâmbiţe prin tot felul de cutremure, schimbări climatice şi tsunamiuri, se va vedea cel mai bine din ţara noastră.
Elena Udrea, ministrul Turismului, vrea să profite la maximum de pe urma acestui noroc chior care a dat peste ţara noastră şi să organizeze cât mai bine evenimentul astfel încât să aducă mulţi bani la buget.
„Sper să avem parte de vreme bună în acea perioadă ca să vină cît mai mulţi oameni din străinătate”, a declarat pentru TimesNewRoman.ro Elena Udrea.
Mai multe firme din ţară au primit deja comenzi pentru ochelari de protecţie creaţi special pentru acest eveniment, astfel încât nimic să nu fie lăsat la voia întâmplării şi totul să iasă perfect.
La noi în ţară, sînt de părere mulţi specialişti din străinătate, Sfârşitul Lumii a şi început de fapt de ani buni, dovadă gropile care apar din senin pe străzi, banii care dispar din conturile statului şi agramaţii care ţin prima pagină a ziarelor.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.