Și mai grav! Cîțu nu știe cât costă un Golf 5, motor 2.0TDI la 80.000 km reali

Scris de Ionut
@
12 august 2021 16:19
Și mai grav! Cîțu nu știe cât costă un Golf 5, motor 2.0TDI la 80.000 km reali

Încă un răspuns arogant al premierului Cîțu. După ce a spus că nu-l interesează cât costă o pâine pentru că nu mănâncă pâine, Cîțu a fost dat în vileag de o întrebare a unui alt reporter: cât costă un Golf 5 din 2008, motor 2.0 TDI, la 80.000 km reali? Răspunsul, pe care poate să-l dea chiar și un copil de 12 ani în țara noastră, i-a scăpat lui Cîțu, care a încercat să se fofileze.

Premierul Cîțu n-a încercat nici măcar să mimeze că ar ști cât de cât prețurile la Golf 5. Putea să întrebe dacă mașina are pachetul de iarnă sau dacă are alarmă, tobă sport, sau roată de rezervă normală sau îngustă. Există analiști care se întreabă dacă premierul a condus vreodată un Golf la mâna a doua, precum 99% din șoferii români, sau a condus limuzine, precum cei 1% care au peste 3000 euro venit.

O altă neglijență grosieră a premierului a fost că înainte să răspundă nici măcar n-a solicitat test la un mecanic independent și n-a întrebat dacă kilometrii sunt ”reali REALI”, cum ar proceda orice potențial cumpărător de pe AutoVit, ceea ce pune sub semnul îndoielii capacitatea lui de a guverna o țară obsedată de mașini germane.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi