Simion chiar exagerează! După ce a zis că l-a invitat Papa, acum susţine că a pupat o femeie
„Până la un punct îl credem, dar unele poveşti sunt prea trase de păr!” În linii mari, asta spun chiar şi cei mai înfocaţi fani ai şefului AUR, George Simion, după ce i-au văzut ultima postare din social media, cea în care o persoană care arată similar cu Simion pare că sărută o persoană de sex feminin într-un local de lângă Ploieşti.
„Bă, dă-o drecu’, hai că asta e prea de tot”, îşi dă cu părerea Vali T., împăturitor de baclavale la o mică fabrică din Dărmăneşti. „Că l-a invitat Papa la Vatican? Asta o fi adevărat. Că a deschis un tunel dacic şi a vorbit cu fantoma lui Gerula? Totul e posibil. Că o să iasă preşedinte? S-au văzut şi trăsnăi mai mari. Da’ acuma pretinde că a pupat o femeie? Aşa fraieri nu suntem, George. Probabil e poză din aia făcută cu ChatGPT.”
„Despre ea nu ştiu ce să zic, pare autentică, dar tipul din poză e clar împăiat, sau s-a băgat în poză din Photoshop, ca Gabriel Oprea atunci cu Obama”, a declarat un expert în autentificarea pupăturilor.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.