Studiu: Moş Crăciun, singura persoană din lume cu mai multe zile libere decât bugetarii români
Dintre toţi angajaţii planetei, doar Moş Crăciun are mai multe zile libere decât bugetarii români! O arată un studiu efectuat de Institutul pentru Zile Libere din Havana, Cuba, care au comparat programul anual al mai multor categorii de salariaţi din peste 170 de ţări.
“Un singur angajat din Laponia, încadrat în categoria Moş Crăciun, are 364 zile libere pe an, 365 într-un an bisect”, explică Decebal José Hernández del Chulo, cercetător. “Pe locul 2 sunt angajaţii statului român, majoritatea funcţionari, cu 329 de zile nelucrătoare, dacă însumăm timpul petrecut la dozatorul de cafea sau jucând Solitaire. La o distanţă considerabilă, locul trei la puturoşenie e ocupat de francezi, care au treizeci şi şase de sărbători legale.”
“În contrast, un japonez angajat la patron lucrează 600 de zile pe an. Nici noi nu ne explicăm cum e posibil, dar nu te pui cu expertiza lor în domeniul fizicii avansate. Până şi Moş Crăciun japonez vine de 3 ori pe an, altfel se simte vinovat şi îşi face harakiri”, adaugă specialistul.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.