Studiu şocant: Pe 80% din banii româneşti scrie “Mită” cu cerneală invizibilă! Restul sunt falşi
Tot ce bănuiam despre banii româneşti este întru totul adevărat! O spun cercetătorii Academiei de Numismatică “Sergiu Cantacuzino” din Ogrezeni, jud. Giurgiu, care au studiat cu atenţie fiecare bancnotă aflată în circulaţie pe teritoriul României.
Potrivit savanţilor, mai bine de 80% dintre bancnotele mai mari de 5 lei afişează inscripţia “Mită” sub lumină ultravioletă, semn că au fost folosiţi la un moment dat în scopuri ilicite. Restul, spun cercetătorii, fie sunt false, fie au fost spălate la maşină, odată cu pantalonii.
Cifrele sunt similare şi în cazul bancnotelor străine ajunse pe teritoriul României. “Ca să afli dacă un euro sau un dolar a circulat vreodată pe la noi, trebuie doar să-l verifici cu lanterna UV”, a glumit unul dintre specialişti. “În total, mai bine de 50% din cantitatea totală de dolari, euro, yeni şi pesoşi existentă la momentul actual e marcată cu “Mită”, “Şantaj” sau echivalentele lor mexicane.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.