Succes diplomatic! România a prostit Bulgaria să facă o rată la FMI pe buletinul ei
Putem sta liniștiți, în toamna asta o să fie bani de salarii și pensii în România! O delegație diplomatică română a reușit să convingă o serie de omologi de la Sofia să facă un împrumut la FMI pe buletinul Bulgariei, întrucât nouă Fondul nu ne mai dă pe datorie susținând, în mod vizibil nejustificat, că am fi o țară de neserioși.
„Discuțiile preliminare au avut loc la Bruxelles, unde i-am prins la o țigară, în curtea de serviciu a Parlamentului European. Am oferit o țuică, o jumătate de porc gata tranșat și o căruță de lemne ce va fi livrată la începutul lunii viitoare. Totodată, la finalizarea împrumutului, ne-am angajat să mai dăm un rând de țuică, că doar oameni suntem, ne-ajutăm între noi”, a declarat Aurel Bogdănescu, șeful delegației române.
România a solicitat ca prima tranșă a împrumutului de la FMI să fie în bancnote mici, să putem împărți banii la toată lumea și să nu existe discuții că n-are cineva să dea rest la o foaie de 500 de lei. În schimb partea bulgară a solicitat României să nu se mai pișe pe plajă când merge pe litoral că a început să se simtă până la ei mirosul.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.