Surse: în locul lui Georgescu va candida colegul său de cameră din pădurea cu alune

Scris de TNR
@
12 martie 2025 16:00
Surse: în locul lui Georgescu va candida colegul său de cameră din pădurea cu alune

Într-un interviu acordat revistei National Geographic, o pupăză susţine că în locul lui Georgescu ar putea candida colegul său de cameră, un bărbat misterios cu barbă şi căciulă ţuguiată.

Potrivit pupezei, cei doi sunt foarte buni prieteni şi au locuit împreună de ani de zile, având o casă în pădurea cu alune, în inima regiunii austriece Alunenwald-Zwerghaus.

„În 2011 aveam teiul în renovare şi am încercat să mă cazez o noapte la ei, însă mai departe de pu-pu-pu şi la-la-la n-am ajuns. Mi-au tăiat-o scurt, că n-au paturi disponibile, şi chiar dacă ar avea, sunt prea mici, chiar şi pentru o pupăză”, a precizat pasărea.

Evenimentul a fost relatat, la acea vreme, de câţiva copii, probabil susţinători ai Rapidului, care treceau întâmplător prin zonă şi au compus un cântecel simpatic despre întâlnirea din pădure.

„Dacă candidează cineva în locul lui Georgescu, ăla e”, a insistat pupăza.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi