Tensiuni în PSD. Ceasul ascuns de Grindeanu era al lui Ciolacu
În ultimele zile s-a viralizat pe internet o filmare cu Sorin Grindeanu ascunzându-și ceasul în buzunar înaintea unei conferințe de presă. Mulți au presupus eronat că ministrul Transporturilor încerca să nu epateze cu ceasul său scump, însă cu totul altul este motivul pentru care și-a ascuns ceasul în buzunar.
Mai exact, ceasul ascuns de Grindeanu era furat de la liderul PSD, Marcel Ciolacu. Premierul nu avea de unde să știe cine i-a furat ceasul, că practic toți pesediștii sunt hoți, deci putea fi oricare dintre sutele de mii de membri PSD. Iar Grindeanu nu voia ca Ciolacu să afle că el este hoțul, ca să se folosească de asta mai încolo.
Se știe că abilitatea de a fura este de departe cea mai apreciată de către membrii partidului, deci e posibil ca Grindeanu să urmărească să folosească ceasul mai încolo și să-i ia lui Ciolacu funcția de președinte PSD. Acum însă planul lui a fost dezvăluit, deci e de așteptat ca Ciolacu să riposteze și să-i fure și el ceva important lui Grindeanu, ca să nu-i fie știrbită autoritatea de lider PSD.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.