Trei turiști căzuți de pe Vf. Moldoveanu după ce Iohannis a aterizat cu elicopterul acolo

Scris de Calin
@
8 august 2023 08:02
Trei turiști căzuți de pe Vf. Moldoveanu după ce Iohannis a aterizat cu elicopterul acolo

Clipe de spaimă maximă trăite de trei turiști care au avut ghinionul să se afle pe vârful Moldoveanu chiar în momentul în care Klaus Iohannis ajungea acolo. Elicopterul președintelui nu a ținut deloc cont de cei deja prezenți pe vârf și a forțat aterizarea acolo, vântul puternic de la elice făcându-i pe trei turiști să se dezechilibreze și să cadă.

Din fericire, turiștii au căzut doar câțiva metri și au reușit să se agațe de stânci, evitând o cădere în gol. Ulterior, jandarmii lui Iohannis le-au întins câte un pulan celor trei turiști căzuți și au reușit să-i tragă înapoi pe vârf. Dar i-au și amendat, pe motiv că n-au evacuat vârful Moldoveanu imediat ce-au văzut elicopterul în care se afla Klaus Iohannis.

Nu a fost singurul incident de pe Moldoveanu. O turistă aflată și ea pe vârf a fost urcată cu forța în elicopter și evacuată de urgență pentru că avea o geacă similară cu a doamnei Carmen. Ulterior, nu doar că i-a fost confiscată geaca, dar a fost și obligată să plătească din propriul buzunar contravaloarea zborului forțat cu elicopterul prezidențial.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi