Un candidat PSD a fost şi mai harnic. Nu doar că a strâns semnăturile, are şi voturile în urnă!

Scris de Ionut
@
4 mai 2016 18:27
Un candidat PSD a fost şi mai harnic. Nu doar că a strâns semnăturile, are şi voturile în urnă!

Exemplu de hărnicie la Buzău, în inima Moldovei! Un candidat PSD la primăria unei comune nu doar că a strâns semnăturile necesare pentru admiterea candidaturii, dar are chiar şi voturile, pregătite din timp într-o urnă. Pesedistul nici măcar nu are afişe electorale, pentru că ştie că a câştigat deja alegerile.

“Am zis că dacă tot le dau la săracii ăştia bani să semneze pentru candidatură, de ce să nu pună şi ştampila? La ce să-i plimb aiurea? Poate că în ziua votului nici nu sunt în ţară, sau sunt beţi. De ce să risc? Buletine am făcut, ştampilă aveam, mi-am făcut voturile, acum aştept să vină ziua alegerilor şi între timp pot să mă gândesc liniştit cum să fac să fur banii în timpul mandatului”, explică Ghiocel Asimionesei, viitor primar.

Ghiocel a fost felicitat inclusiv de şeful penal al PSD, Liviu Dragnea, care a recunoscut că aşa ceva n-a reuşit nici măcar el, în Teleorman. Candidatul pesedist e considerat mândria Buzăului şi se speră că anul ăsta buzoienii vor detrona Botoşaniul la pesedism, chestie considerată până recent aproape imposibilă.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi