Un editorial semnat Cristian Tudor Popescu i-a făcut pe ruşi să-şi retragă trupele din Crimeea

Scris de TNR
@
4 aprilie 2014 11:20
Un editorial semnat Cristian Tudor Popescu i-a făcut pe ruşi să-şi retragă trupele din Crimeea

Răsturnare dramatică de situaţie în Rusia, unde Vladimir Putin a convocat Consiliul Suprem de Apărare la 3 dimineaţa, imediat după ce a citit editorialul extrem de critic postat de CTP în Gândul. Peste câteva ore unităţile din Crimeea erau deja în drum spre Rusia, oferindu-se chiar să plătească pentru eventualele daune provocate.

“Se pare că duritatea acuzaţiilor lui CTP, formulate în stilu-i caracteristic, l-a făcut pe Putin să se simtă ultimul om. Nu a durat mult şi a intrat în depresie, întrebându-se dacă într-adevăr este o persoană de nimic. Cu toate argumentele noastre, a insistat că nu este aşa cum l-a descris CTP şi a dat ordin ca trupele să se retragă imediat. Putin este puternic, însă până acum nu a avut de-a face decât cu Kim Jong-Un şi Bashar Al-Assad, nicidecum cu oameni, ca să nu le spun monştri, precum CTP”, a declarat, sub protecţia anonimatului, un general rus.

Surse neoficiale spun că Putin ar fi clacat în momentul în care a fost etichetat „derbedeu”, mai ales că spera ca CTP să aibă o părere bună despre el. Situaţia este cu atât mai problematică cu cât CTP este nemulţumit oricum, indiferent de măsurile luate de Putin.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi