Un pesedist e atât de speriat de nevastă, că nu i-a spus nici acum că PSD-ul nu mai e la guvernare

Scris de Calin
@
18 noiembrie 2015 11:55
Un pesedist e atât de speriat de nevastă, că nu i-a spus nici acum că PSD-ul nu mai e la guvernare

Înspăimântat de ce reacție ar putea avea nevasta lui, un pesedist n-a avut curaj nici până acum să-i spună că partidul din care face el parte nu mai este la ciolan. ”O veste atât de proastă, care afectează viitorul familiei, nu e ușor de spus nevestei. Sunt sigur că orice bărbat căsătorit mă înțelege”, spune pesedistul.

Și pesedistul are toate motivele să se teamă de reacția nevestei. ”Acum, că PSD-ul nu mai este la guvernare, veniturile tuturor membrilor de partid vor scădea dramatic”, avertizează analistul politic Decebal Popescu. ”Pentru ei s-a terminat cu contractele date fără licitație, cu lucrările cu preț umflat de câteva ori cu banii primiți pentru servicii sau produse fictive.”

Pesedistul e însă convins că va reuși să ascundă adevărul de nevastă până când partidul său va reveni la putere. ”Sunt pesedist, deci îmi vine foarte ușor să mint. Pentru mine, minciuna e la fel ca respirația. Soția nu va avea motive să bănuiască nimic, pentru că mă voi împrumuta de la colegii care au furat mai mult. Iar după ce revenim la guvernare – la anul, sper – într-o lună o să fac destui bani ca să-mi plătesc toate datoriile, sunt sigur de asta.”

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi