Un politician care îşi renova casa s-a aruncat pe geam când au sunat cei de la parchet
Doru Şulea, baron local din Călăraşi, a trăit în această dimineaţă sperietura vieţii sale! Potrivit mai multor martori, politicianul în vârstă de 53 de ani s-ar fi aruncat pe geam de la etajul 1 al vilei în care domiciliază, după ce la interfon au sunat „băieţii de la Parchet”.
„Bineînţeles, nu era vorba de procurori, ci de meşterii care urmau să-i pună parchetul în camera de zi, însă reflexele de om politic au fost mai puternice decât raţiunea pentru bietul domn Şulea”, spune medicul de pe ambulanţă. „Din fericire, a scăpat doar cu o entorsă şi câteva vânătăi şi se va putea întoarce acasă chiar în această seară.”
„De acum încolo, vom folosi cuvântul duşumea. Pe unii oameni îi apucă strechea când aud de parchet, nu ştiu de ce”, au declarat parchetarii, care recunosc că au mai făcut victime în rândul politicienilor din judeţ.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.