Un român spune că Emil Boc i-a intrat în portofel şi a încercat să-i fure banii

Scris de Calin
@
27 iulie 2010 11:37
Un român spune că Emil Boc i-a intrat în portofel şi a încercat să-i fure banii

Un bucureştean a depus plângere la Poliţia Capitalei împotriva premierului Emil Boc, pe care-l acuză că i-a umblat în portofel. Omul este efectiv şocat de cele întâmplate, cu atât mai mult cu cât Emil Boc i-a intrat la propriu în portofel, într-o tentativă eşuată de a-i fura bancnotele aflate acolo.

„Deşi am auzit de multe ori la televizor, am citit şi în ziare, că Emil Boc umblă la portofelele românilor, nu credeam că o să fiu vreodată printre victime. Şi, mai ales, nu credeam că totul se va întâmpla la propriu, eu eram convins că totul este o metaforă”, ne-a declarat păgubitul.

Întrebat de reporterii TNR cum s-a petrecut tentativa de furt, bucureşteanul ne-a spus că Emil Boc pur şi simplu s-a strecurat în portofelul lui. „Am ieşit la cumpărături, ajung la casă, dau să plătesc, când ce văd în portofel? Emil Boc în persoană, care se chinuia să-mi sustragă o bancnotă de 100 de lei. S-a speriat când a văzut că mă uit în portofel fix la el şi s-a refugiat în buzunarul în care ţin monedele, dar l-am remarcat la timp. Cum n-a vrut să iasă singur din portofel, l-am prins între două degete şi l-am scos cu forţa de acolo, după care l-am predat poliţiei. Am făcut şi o plângere, mai departe e treaba justiţiei să se pronunţe. Sper ca gestul lui să nu rămână nepedepsit”, a spus victima tentativei de furt.

Gestul bucureşteanului a scos la iveală faptul că şi alţi români au fost păgubiţi prin aceeaşi metodă de premierul Emil Boc, astfel că numărul de plângeri împotriva lui a ajuns la peste 1.000.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi