Una zice, alta face! Băsescu s-a îmbătat crunt aseară și a luat doi refugiați sirieni la el acasă

Scris de Calin
@
19 noiembrie 2015 01:22
Una zice, alta face! Băsescu s-a îmbătat crunt aseară și a luat doi refugiați sirieni la el acasă

Deși pe Facebook e extrem de vehement și spune că România trebuie să-și închidă granițele pentru refugiați, Traian Băsescu  face fix pe dos. Cel puțin aseară, când s-a îmbătat crunt și a ajuns acasă cu doi refugiați sirieni, cărora le-a promis că îi ține la el atât cât au ei nevoie.

Băsescu a dat peste cei doi refugiați la șaormeria unde s-a oprit să mănânce după ce a fost dat afară din cârciumă și i-a invitat la el imediat ce-a aflat că sunt din Siria și n-au unde dormi. I-a plimbat, într-adevăr, destul de mult, pentru că mai întâi s-a dus, din obișnință, acasă la Elena Udrea, dar în cele din urmă a ajuns la casa lui.

Odată ajuns la ușă, i-a pus să se descalțe, ca să n-o trezească pe soția lui când intră în casă, după care i-a luat cu el în dormitor. Și-a pus borcanul de murături lângă pat, după care a adormit instant. De dimineață, însă, când s-a trezit cu refugiații în pat, Băsescu a fost de-a dreptul șocat, mai ales că nu-și mai amintea nimic din seara trecută.

După ce a aflat de la sirieni că au fost invitați de el, Băsescu s-a mai potolit și le-a spus că pot să rămână, până le găsește un alt loc unde să stea. Evident, Băsescu a promis că nu mai bea niciodată, dar asta e genul de promisune pe care un bețiv o face doar de formă, fără să se țină vreodată de ea, deci nu e exclus ca numărul refugiaților sirieni care stau cu Băsescu să crească.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi