Useriștii i-au zis lui Barna că au luat 40%, ca să nu-i dea afară din partid

Scris de Calin
@
8 decembrie 2020 12:12
Useriștii i-au zis lui Barna că au luat 40%, ca să nu-i dea afară din partid

Dan Barna trăiește într-o realitate paralelă, iar colegii de partid nu par să fie deranjați de acest lucru. Dimpotrivă, contribuie și ei starea precară a liderului lor. Pentru că le e frică să nu fie dați afară din partid, useriștii i-au ascuns lui Barna scorul slab obținut de USR-PLUS la parlamentare.

„În loc să-i spună lui Barna că e incompetent și că trebui să demisioneze, useriștii i-au spus c-au luat 40% în alegeri”, a povestit un membru de partid. ”Ba chiar i-au spus că astea 40 de procente nu sunt finale, că mai trebuie să vină voturile din diaspora, plus redistribuirea, cu care USR-ul ar putea ajunge chiar la 50%.“

Se pare că spaima c-ar putea să fie dați afară din partid de Barna este cât se poate de legitimă. Acum câteva zile, liderul USR a exclus doi membrii care au încercat să-i explice că Moș Nicolae nu există, dar n-au reușit decât să-l irite pe Barna. Așa că toată lumea este de acord că Barna trebuie lăsat în lumea lui paralelă, că oricum e incapabil să asimileze realitatea din jurul său.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi