USL cere prelungirea scrutinului cu 2 ore, ca să poată vota şi Crin Antonescu când se trezeşte
Cu doar două ore rămase până la închiderea urnelor, USL a emis un comunicat prin care solicită Biroului Electoral Central prelungirea cu cel puţin două ore a programului scrutinului. Doar astfel, spun social-liberalii, şi-ar putea exercita şi preşedintele PNL dreptul democratic la vot. Acesta ar fi actualmente în plin proces de trezire, însă vremea rece de afară, care trage la somn, l-ar putea împiedica să ajungă la urne înainte de ora 21.
“Domnul Antonescu e pe punctul de a se ridica din pat, vă garantăm, mai ales că butonul ‘snooze’ de pe ceasul său deşteptător s-a tocit şi nu mai rezistă decât la două-trei apăsări”, au transmis apropiaţi ai liberalului. “Cu toate acestea, dacă BEC nu extinde programul măcar cu două ore, s-ar putea să nu apuce să se spele pe dinţi, să-şi facă ghiozdanul şi să ajungă la secţia de votare, ceea ce ar fi un abuz.”
“Cum să împiedici liderul unui partid important să-şi exprime alegerea, doar pentru că se trezeşte mai greu?” au completat membrii USL. “Până şi alegătorii din Teleorman votează fără probleme, şi pe unii dintre ei nu-i mai trezeşte nimic pe lumea asta”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.