Vadim Tudor se bucură sincer pentru decesul mamei lui Traian Băsescu
Cu un cinism fără margini, mii de simpatizanți ai PRM-ului s-au strâns astăzi pentru a sărbători împreună cu Vadim Tudor trecerea în neființă a mamei lui Traian Băsescu.
Pierderea personală care l-a îndurerat atât de mult pe președinte este un motiv de nestăvilită bucurie pentru tribun și adepții săi demenți, care se bucură de această tragedie ca de un Revelion timpuriu. Imediat ce a auzit că mama președintelui a trecut în lumea celor drepți, Corneliu Vadim Tudor a organizat un banchet grandios, cu muzică populară și mâncare gratis, servicii pentru care a scos bani din propriul buzunar.
Apogeul petrecerii a fost o horă a unirii, la care liderul PRM a dansat cu un entuziasm rar întâlnit. „Nu m-am mai distrat așa de la nunta mea”, a declarat Vadim Tudor euforic. „Este un moment extraordinar pentru mine, în sfârșit s-a făcut dreptate. Tot răul pe care mi l-a făcut bețivul ăsta de Băsescu furându-mi alegerile s-a răsfrânt asupra familiei sale. Știu sigur că marinarul suferă acum, iar asta mă face un om extrem de fericit, ba chiar și puțin excitat… Hai, toată lumea la dans! Mitzura, sus piciorul! Țigane, zi piesa aia: Cine-a murit în octombrie, hai sus, hai sus, hai sus…”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.