Valeriu Zgonea, declarat pentru al treilea an consecutiv cel mai bun banc cu olteni
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a reușit o performanță greu de egalat de către contemporanii săi, câștigând pentru a treia oară consecutiv prestigiosul trofeu „Cel mai bun banc cu olteni”. Zgonea a primit trofeul și o diplomă în cadrul unei ceremonii care a avut loc, ca de obicei, în sala de festivități a prefecturii Dolj.
Trofeul se acordă anual oltenilor care, prin activitatea sau simpla lor existență, întruchipează cel mai bine oltenii din bancuri, cei care au dus faima acestei regiuni peste hotare, până în Timișoara, Sibiu sau București. Fiecare câștigător primește jumătate de hectar de praz pe viață.
Deși a părut o competiție ușoară, anul acesta decizia juriului a fost destul de dificilă, mai ales datorită activității noii speranțe a oltenilor, Lia Olguța Vasilescu, supranumită „Hagi al prostiei”, care vine tare din urmă. Se pare că anul viitor Zgonea are de ce să se teamă!
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.