Veste proastă din zona senilităţii: Ion Iliescu încă n-a dispărut de-acasă doar în halat şi papuci

Dorinţa aprigă de răzbunare a românilor, constând în a-l vedea în sfârşit decăzut şi de toată jena pe fostul preşedinte al ţării, rămâne doar la nivel de speranţă. În ciuda vârstei, Ion Iliescu nu se comportă deloc ca un pensionar tipic ce-a depăşit încântătorul prag psihologic al ramolismentului: încă nu face pe el (cel puţin, nu în public); n-a dat, deocamdată, în mintea lui Mircea Geoană; nu circulă cu autobuzul când ar trebui să stea în pat numărându-şi pârţurile; şi, în afară de Victor Viorel, nu se plânge de „tinerii din ziua de azi!… care eu ca ei am fost, da’ ei ca mine nu, că şi-a bătut neamţu’ ştremealeagu’ de diferenţa lui de procente”.

Cât despre a pleca din faţa blocului doar în pijamale, fiind găsit după trei zile rătăcind confuz în Piaţa Obor, nici nu se pune problema. Totuşi, cel mai recent moment de speranţă a fost oferit de fostul preşedinte dimineaţă, când doamna Nina n-a reuşit să-l găsească preţ de mai multe ore. După ce s-a asigurat că nu e nici la Miron Cozma acasă, nici la cursurile intensive de împrospătare a limbii ruse, fosta primă doamnă s-a panicat uşor. Dar exact când pregătea afişele cu „DISPĂRUT”, puse la dispoziţie de vecinii ce sperau la un final tragic, tovarăşul Iliescu a apărut cu zâmbetul specific şi dregându-şi glasul a satisfacţie.

El a explicat că doar dăduse o raită prin oraş, bucurându-se să vadă cum, din cauză de Black Friday, lumea stă din nou la cozi uriaşe, în frig, exprimându-şi nemulţumirea că iar au băgat ăştia puţine şi n-ajunge la toată lumea: „Am retrăit un crâmpei din tinereţea fericită, măi dragă!”, a spus fostul inginer de la Ape, mângâind-o pe doamna Nina cu cea mai lucidă tandreţe tovărăşească.