Viciu de procedură la judecarea eliberării lui Năstase: plicul cu şpagă era deschis

Scris de Calin
@
18 martie 2013 16:38
Viciu de procedură la judecarea eliberării lui Năstase: plicul cu şpagă era deschis

Scandal imens în timpul judecării cererii de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase! Deşi plicul cu şpagă care a fost înmânat judecătorilor era deschis, şedinţa nu s-a suspendat pentru viciu de procedură, aşa cum era firesc. Practic, ce s-a întâmplat azi reprezintă un atac fără precedent la bunăstarea magistraţilor din România.

„Dacă, de exemplu, în plic erau iniţial mai mulţi bani decât în momentul în care acesta a ajuns în mâinile judecătorului? O sumă mai mică poate influenţa negativ decizia judecătorului, or acest lucru nu este deloc în spiritul justiţiei, iar clientul meu va avea de suferit”, a acuzat avocatul lui Adrian Năstase.

„Nu sunt absurd, să pretind ca plata şpăgii să se facă prin virament bancar în conturi din Insulele Cayman, dar măcar plicul să fie închis”, a spus şi procurorul DNA. „Judecătorul trebuie să fie primul care vede ce sumă se află în plic, or cât timp acesta a fost deschis e evident că şi alţii au numărat banii. Numai în ţările bananiere şpaga se dă în plic deschis. Ce urmează, să se dea şpaga cu strigare, ca la nunţi?!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi