Viorica Dăncilă şi-a făcut o super cazemată din cărţile primite de la Papa
Cu toţii credeam că e profund nemulţumită de cadoul anost de la Papa Francisc, dar Viorica Dăncilă e mereu plină de surprize! Deşi nu erau chiar jucăriile mult dorite, şefa Guvernului se distrează de minune cu cărţile primite în dar. Mai nou, spun apropiaţii, aceasta şi-a făcut o super cazemată din cărţi, chiar în biroul din Palatul Victoria.
„E o adevărată fortăreaţă! Papa a fost foarte generos cu cărţile”, spune vice-secretarul Aurel Anton. „Mai nasol e că acum, când ai nevoie de ea şi o cauţi în birou, stă ascunsă în cazemată şi aruncă în tine cu pixuri şi ghemotoace de hârtie.”
Din spatele meterezelor de cărţi, Viorica Dăncilă a refuzat să comenteze pe marginea grandiosului proiect, ba chiar a aşternut la intrare un covor de Lego pentru a preveni accesul jurnaliştilor.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.