Viorica Dăncilă spune despre Florin Roman că nu şi-l aminteşte de la Harvard

Scris de Vasile
@
15 decembrie 2021 16:00
Viorica Dăncilă spune despre Florin Roman că nu şi-l aminteşte de la Harvard

Iese la iveală încă o minciună în CV-ul noului ministru al digitalizării, Florin Roman! După ce Universitatea Babeş-Bolyai a declarat că acesta nu a studiat acolo, Editura Academiei nu i-a găsit pretinsa carte iar lucrarea sa de masterat s-a dovedit plagiată, se pare că nici licenţa obţinută de acesta la Harvard nu ar fi reală.

Cel puţin aşa susţine Viorica Dăncilă, care a declarat azi că, în trei ani de studiu la Harvard, nu l-a văzut nici măcar o dată pe Florin Roman la cursuri.

„Sigur, nu-i ştiu pe toţi foştii colegi, poate el învăţa dimineaţa şi eu după-amiaza, poate muncea şi nu venea la seminarii… Dar măcar aşa, pe coridor sau la o bere la terasa campusului, ar fi trebuit să-l văd. Cu toată sinceritudinea, mă îndoiesc că a fost coleg cu mine vreodată la Hardvard, la Stampford sau la Pringston”, a explicat Dăncilă.

Ministrul Florin Roman a declarat că nu comentează acuzaţiile care i se aduc, fiind foarte ocupat cu temele de vacanţă la Facultatea de Digitalizare din cadrul MIT, unde studiază acum.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi