Voiculescu se alătură boicotului Royal Canin: „De-acum încolo îl hrănesc pe Badea doar cu Chappi”
Abil politician, fostul senator Dan Voiculescu nu a scăpat ocazia de a profita de revolta de pe Facebook împotriva produselor Royal Canin, firmă ce a sponsorizat un festival de animale chinuite din Ucraina. Astfel, fondatorul PC a pus o postare pe Facebook în care anunţă că va boicota şi el produsele Royal Canin, urmând a-l hrăni pe Mircea Badea cu altfel de crănţănele.
„Eu ţin la animalele mele de companie şi vreau tot timpul ce e mai bun pentru ele. Uitaţi-vă la Mircea Badea, ce sănătos arată, ce greabăn, că păr lucios. Dar, totodată, nu pot trece peste anumite practici imorale. De aceea, nu îi voi mai da mâncare Royal Canin, o să trecem pe Chappi, bucăţele de carne cu sos”, a explicat Dan Voiculescu.
Acesta a spus că n-a fost uşor să-l convingă pe Badea să accepte schimbare de regim. „I-am spus că ăia de la Royal Canin sunt băsişti, şi a mârâit imediat. Apoi i-am dat Chappi, s-a bucurat şi a început să mă lingă pe mână, să arate că mă iubeşte. Apoi, ştiţi cum e, ne-am încălzit şi până să ne dăm seama, mă pupa în cur”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.