Wikileaks: “Băsescu chiar a atacat Rusia, doar că Armata română a rămas blocată la Ţăndărei!”

Scris de Mihai
@
21 septembrie 2011 16:43
Wikileaks: “Băsescu chiar a atacat Rusia, doar că Armata română a rămas blocată la Ţăndărei!”

O nouă cablogramă Wikileaks vine să tulbure şi mai mult apele în legătură cu intenţia lui Traian Băsescu de a declara război Rusiei în cazul în care s-ar ajunge la un conflict armat în Transnistria.

Dacă în prima cablogramă se vorbea de sprijinul pe care Băsescu îl cerea SUA, în cea care a apărut astăzi un diplomat american este câte cât se poate de tranşant: „România a atacat de fapt Rusia, doar că armatele române au rămas blocate la Ţăndărei, unde au suferit pierderi grele.”

Speculaţiile apărute nu clarifică cu nimic această informaţie. Unii specialişti militari spun că armata română ar fi nimerit în gara din Ţăndărei peste doi ucraineni beţi şi puşi pe scandal, făcând cale întoarsă. Alţii zic că soldaţii români au vrut să treacă Prutul exact prin locul prin care câteva sute de fraţi moldoveni intenţionau să intre în România cu baxuri de ţigări netimbrate. În urma schimbului de focuri, armata noastră a fost aruncată în dezordine până spre Buzău.

Cea mai controversată dintre teorii însă spune că, de fapt, soldaţii noştri nu doar că au trecut Prutul, dar au înaintat până la Moscova, unde au ocupad Kremlinul.  Totul însă e ţinut secret ca să nu vină acum, când România este o super-putere, cei de la FMI şi să ne ceară înapoi banii împrumutaţi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi