Zece lucruri despre noul partid al lui Geoană și Vanghelie
• Cei doi copreședinți și-au împărțit din start sarcinile: Geoană va fi creierul partidului, iar Vanghelie portofelul – începând chiar cu cel subtilizat alaltăieri în tramvaiul 32;
• Semnul electoral al partidului celor doi va fi imaginea stilizată a mașinii în formă de câine lățos din filmul “Dumb & Dumber”;
• Geoană l-a invitat și pe Adrian Năstase să se alăture noului proiect politic, mizând pe faptul că și el știe cum e să te facă cineva pe la spate;
• Primele disensiuni la nivel înalt au și apărut: Marian Vanghelie s-a simțit trădat de partenerul său când Mircea Geoană l-a rugat să-l ajute cu redactarea în scris a statutului noului partid;
• Conform unuia dintre cei doi copreședinți, orientarea noii formațiuni pe eșicherul politic va fi de bagabonțeală-stânga, iar obiectivul principal pe termen scurt e ”să devină cel mai partid valoare care toată lumea să vreau să intră în el”;
• Dan Șova a fost cât pe ce să se alăture noii formațiuni, după ce a negat existența PSD-ului. Totuși, fidel lipsei sale de principii, Șova a revenit în PSD, dezamăgindu-l pe Geoană: „E păcat de el, se irosește acolo, locul lui e alături de noi!”, a spus partenerul lui Vanghelie;
• Marian Vanghelie a avut o contribuție decisivă la formularea sloganului cu care partidul se va prezenta în fața electoratului: „Opri-ți grătarele, vorbejte domnu’ Giona și cu Marean!”;
• Inițial, cei doi au vrut să-l numească Partidul Român al Orânduirii Sociale Trainice. Dar cineva s-a prins că nu dă bine din inițiale, așa că au decis să-i confere un aer internațional: se va numi Popular Romanian Organisation of Social Trust;
• Au și planuri mari, se și pricep! Noua formațiune politică își anunță intenția de-a prelua guvernarea țării. În acest sens, liderii săi au format deja un guvern din umbră, în cadrul căruia Mircea Geoană va ocupa funcția de președinte al României;
• Recomandată de evoluțiile-i recente, Denise Rifai a fost numită purtător de cuvânt al partidului. Pentru început ea vrea să verifice dacă în spatele lui Geoană și Vanghelie nu cumva se află de fapt doi reprezentanți ai poporului ales.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.