Zeci de mii de elevi sărbătoresc deja că au scăpat de Bac: „Am căzut la română oral!”

Scris de Calin
@
11 iunie 2013 07:08
Zeci de mii de elevi sărbătoresc deja că au scăpat de Bac: „Am căzut la română oral!”

Emoţiile Bacalaureatului sunt deja istorie pentru zeci de mii de elevi. Examenul de ieri de limba şi literatura română, proba orală, a fost pentru ei mult prea dificil, nereuşind să obţină note mai mari de 5, care să le permită să se prezinte şi la celelalte probe ale Bacalaureatului. Previzibil, cea mai mare pondere între cei care au scăpat deja de Bac o au cocalarii, piţipoancele şi maneliştii.

„Am scăpat de Bac, să înceapă distracţia!”, urlau aseară în cluburi şi discoteci surprinzător de mulţi elevi. Nu toţi au fost însă la fel de norocoşi. Doar cei mai conştiincioşi elevi au fost inspiraţi şi şi-au rezervat din timp mese în baruri şi cluburi, restul fiind nevoiţi să se bucure de terminarea Bacului în bodegi de cartier sau acasă, alături de rude şi apropiaţi.

La primele ore ale dimineţii, mare parte din elevii care au scăpat de emoţiile Bacului stăteau aliniaţi frumos în autogările din marile oraşe, unde aşteptau să se îmbarce în autocare cu direcţia Spania sau Italia. „Sper doar să nu se fi terminat sezonul de căpşuni din Spania”, îşi făcea curaj un elev din Teleorman.

Citește mai mult despre:
BAC

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi