Au bătut palma! FCSB va juca meciurile de acasă în Catedrala Mântuirii Neamului
Exasperat de situația disperată în care a ajuns echipa sa, și tot suspectând pe ascuns că Dumnezeu i-a întors spatele, Gigi Becali a bătut azi palma cu IPS Daniel. Astfel, începând din sezonul viitor, FCSB își va disputa meciurile de acasă în viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului și va evolua cu sigla BOR pe piept. Profitând de suprafața imensă pe care o acoperă, Catedrala putând găzdui inclusiv întreceri olimpice, Becali s-a asigurat prima dată că lojele sunt dotate cu geamuri termopan rabatabile.
„Este o soluție foarte practică. Jilțurile vor fi folosite pe post de bănci de rezervă, iar sus, unde stă corul, va fi loja domnului Becali. În plus, nu contează dacă plouă sau ninge, catedrala este acoperită, la fel ca Arena Națională. Casa de bilete va fi amenajată lângă cutia milei, restul fiind automat direcționat acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR.
„Dacă jucam cu Partizan aici îi băteam cu 3-0. La fel cu toate echipele care ne-au bătut în acest sezon, și nu sunt deloc puține. Am încredere în finul meu, însă secund va fi un paroh de la Muntele Athos, Dionisie, care m-a asigurat că vede jocul. Aici nici nu mai trebuie să sun pentru schimbari, la ce acustică are biserica, este suficient să urlu la Mirel”, a adăugat Gigi Becali.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.