Boala rară care îl face pe un român să meargă la sală la 6 luni de la începutul anului

Scris de Ionut
@
16 iunie 2023 13:07
Boala rară care îl face pe un român să meargă la sală la 6 luni de la începutul anului

N-a mai pomenit nimeni așa ceva! Medicii și psihologii analizează siderați cazul ieșit din comun al unui român din zona Lujerului, care încă merge la sală, deși au trecut aproape șase luni de la începutul anului, perioada în care toți românii se apucă de făcut sport.

Spre deosebire de toți ceilalți români, care și-au anulat abonamentul cel târziu din februarie, mergând în total la două clase, sau maxim trei, dacă instructoarea chiar are curul mișto, românul Marian Coltea încă se duce la sală, sfidând orice pronosticuri.

Ce e și mai ciudat este că Marian, românul cu boala aceasta stranie, se duce din proprie inițiativă, și nu împins de la spate de nevastă, cum se întâmplă în cazul bărbaților normali. Un simptom cu adevărat îngrijorător este că atunci când merge la sală Marian nu încearcă să agațe fetele din jur, ci se concentrează pe ce are de făcut. ”E dubios. Dacă nu sare nici antrenamentele de picioare va trebui să-i extirpăm creierul, să vedem ce e cu el”, spun medicii.

”Nu se știe dacă așa s-a născut, sau a trecut printr-o traumă care i-a declanșat această boală. Nu e normal să mergi la sală atâta timp. Unde va ajunge? Vrea să demonstreze ceva? E Antichristul?”, întreabă retoric psihologul Robert Acrișor.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi