Clarificare! Depeche Mode vin pe National Arena ca să bată și ei FCSB-ul
Se pare că Depeche Mode nu va mai cânta în România. Vor veni în țara noastră, într-adevăr, dar din cu totul alte motive. „Vrem să ajungem pe National Arena ca să-i batem și noi pe FCSB“, spune cei de la Depeche Mode. „Am văzut că toată lumea îi bate în perioada asta, deci ar fi păcat să n-o facem li noi.“
Cei de la Depeche Mode spun că n-au absolut nicio emoție pentru meciul cu FCSB. „Chiar dacă noi mai suntem doar doi în trupă și ei vor juca 11, tot îi batem. Chiar dacă avem o vârstă, suntem totuși ființe vii, care ne mișcăm, în timp ce jucătorii FCSB-ului sunt simple jaloane umane. Nu doar că-i batem, facem scor cu ei!“, sunt optimiști cei de la Depeche Mode.
Și dacă tot ajung pe National Arena, cei de la Depeche Mode se gândesc să-i bată și pe cei de la Dinamo. „Încercăm să-i convingem să joace și ei un meci cu noi, dar au tot felul de pretenții ca să accepte. Cică să le dăm la fiecare câte-o eugenie. Nici nu știm ce sunt alea, deci încă nu ne-am decis dacă vom juca și cu ei“, spun artiștii britanici.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.