Copos a explicat de ce nu ar fugi niciodată din ţară: „Nicăieri nu se fură ca în România”
Patronul Rapidului a ieşit extrem de mâhnit de la tribunalul unde era judecat alături de alţii de teapa lui în „Dosarul Transferurilor”. Cu lacrimi în ochi, el s-a arătat extrem de supărat pe propunerea procurorilor, de a li se interzice să părăsească ţara.
„Mă simt jignit, ca român şi ca om de afaceri care fost printre primii din România care furau de la stat! Am peste 20 de ani şmenuri şi afaceri cu statul şi acum sunt tratat ca ultimul Boldea. Cum să plec eu din ţara mea iubită, cine-mi mai dă stadioane cu chirie de trei lei pe lună? Unde?”, a spus Copos.
Acesta a ţinut să precizeze că atât procurorii, cât şi judecătorii au locuri de muncă şi datorită lui şi complicilor săi. „Dacă nu ţepuiam eu fiscul, sau neamul Becali, sau Neţoiu, unde eraţi voi acum? Aţi fi anchetat furturi de cartofi şi de găini printr-un sat amărât prin nordul Moldovei”.
La final, George Copos a cerut 40 de lei împrumut de la reporterii aflaţi la faţa locului, pretinzând că are doar cardul la el şi nu vrea să scoată din cauza comisionului mare, după care a plecat cu taxiul spre casă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.