CTP, bucuros că s-a retras Halep. Acum are mai mult timp să-l urască pe David Popovici

Retragerea Simonei Halep din tenis a venit cum nu se poate mai bine pentru Cristian Tudor Popescu. Mare fan al tenisului, CTP urmărea toate partidele Simonei Halep, ceea ce îi consuma destul de mult timp. Dar acum că Halep s-a retras, jurnalistul se poate concentra exclusiv pe cea mai recentă pasiune: să-l urască pe David Popovici.
CTP are de gând să-l urmărească îndeaproape pe camionul olimpic și să-i taxeze orice gest care nu este pe placul lui. Sunt puține lucruri care-i mai pot provoca bucurie lui CTP, însă taxarea derapajelor financiare ale lui David Popovici este cu siguranță unul dintre ele.
„Până acum m-am concentrat doar pe lucrurile majore, ce mașină sau ce vilă și-a luat, dar acum am timp să urmăresc și achizițiile minore pe care le face acest băiat cu vise mici”, exultă CTP. „O să fiu atent la ce mănâncă, la cât bacșiș lasă sau la ce tricouri și chiloți își cumpără. Iar dacă-l prind că dă banii pe ceva ce eu n-aș cumpăra, franjuri îl fac!”
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.