Curiozităţi despre Mondialul din Africa de Sud
Atunci când jucătorii unei echipe se plâng că au fost furaţi de arbitrii, ei nu folosesc o exprimare metaforică, ci vor să spună că arbitrii chiar le-au furat diurna, banii de buzunar, adidaşii cu crampoane.
Ca să se facă auzit, arbitrul de centru foloseşte o vuvuzelă. Despre arbitrii care nu reuşesc să se impună se spune, ca despre Bănel Nicoliţă, că nu au plămâni.
Deşi culorile naţionale sunt cu totul altele, sud-africanii sunt numiţi de comentatori „alb-negri”, datorită amestecului de rase.
Se pare că vuvuzela e populară şi în Haiti, numai că acolo se numeşte voodoozelă. În Franţa, există chiar o expresie, folosită în general pe stadioane: Vous vouselle coucher avec moi ce soir? În forma „Vous vouselle coucher avec moi ce soir, Steaua”, expresia e scandată de suporterii francezi care ţin cu Dinamo sau cu Rapid.
Kapetanos, singurul stelist de la Campionatul Mondial, a promis că, în cazul în care echipa lui trece de grupe, o să se vopsească blond.
Oficialii FRF sunt îngrijoraţi de ceea ce ei numesc grecizarea naţionalei României. Grecia a luat bătaie cu 0-2 de la Coreea de Sud. Analiştii sunt de părere că după Grecia urmează Nigeria. Din fericire, noi suntem feriţi, deoarece nu ne-am calificat.
Din câte se pare, nu există nicio legătură de rudenie între Mondialul sud-african şi Bercea Mondialu, finul lui Mircea Băsescu.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.