Dănuţ Lupu, condamnat definitiv în dosarul în care e acuzat că a mâncat trei iezi
Al doilea Dănuţ Lupu băgat la „răcoare” într-o singură zi! La câteva ore după ce fotbalistul Dănuţ Lupu şi-a primit pedeapsa pentru conducere fără permis, lupul Dănuţ Blană din Pădurea Icuşeni, cunoscut şi el ca Dănuţ Lupu pentru că e lup şi îl cheamă Dănuţ, a fost condamnat la închisoare după ce a fost prins mâncând iezii unei capre din judeţul Iaşi.
Potrivit autorităţilor, Dănuţ Lupu ar fi pătruns în locuinţa iezilor deghizat în capră. „Şi-a albit labele cu făină, şi-a pilit limba pentru a vorbi mai subţire, a adus frunze în buze, lapte în ţâţe – toate acestea arată că şi-a premeditat gestul”, explică agentul de poliţie Vlăduţ Ursu. „Eu unul sunt doar bucuros că au scos ăştia o bere cu numele meu.”
Odată intrat în bârlog, vizuină, iglu sau unde locuiesc caprele, Dănuţ Lupu ar fi înfulecat doi iezi, iar pe al treilea l-ar fi molfăit un pic înainte să fie surprins de o tânără cu fes roşu care îşi căuta bunica să-i aducă merinde, adaugă surse din dosar.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.