Dragnea se bucură că n-a ieșit Lupescu șef la FRF, că oricum n-avea timp să conducă și fotbalul
Deși l-a susținut cu gloata sa de slugi pe Ionuț Lupescu pentru șefia FRF, Liviu Dragnea nu este prea afectat de înfrângerea acestuia. ”Ba, dimpotrivă!”, spun apropiați ai infractorului condamnat definitiv din fruntea PSD. Ei spun că Liviu Dragnea și-a dat seama că nu avea timp să conducă și fotbalul, așa că a răsuflat ușurat când a văzut că Lupescu a pierdut alegerile.
”Liviu Dragnea are de condus partidul, guvernul, parlamentul, are pe cap și niște procese, plus că trebuie să și asigure bani TelDrum-ului în continuare. Pe urmă, trebuie să le facă agenda baronilor locali, primarilor și consilierilor, să le zică la fiecare cum și cât să fure, cât să dea la partid, cât la el, cât să păstreze pentru ei, deci e clar un om ocupat”, spun apropiații infractorului condamnat definitiv.
Ionuț Lupescu ar trebui să fie și el mulțumit de rezultatele alegerilor, cred apropiații lui Dragnea. ”A dovedit lipsă de coloană, aptitudini de slugă, calități care îi plac enorm domnului președinte Dragnea”, spun pesediștii. ”Nu e exclus ca domnul Lupescu să prindă o funcție de ministru sau, de ce nu, de premier. Deci până la urmă va ieși bine și pentru el.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.