După înfrângerea rușinoasă în fața FCSB, Dinamo va fi retrogradată direct în liga a 3-a
Așa zisa echipă de fotbal Dinamo București a încasat o bătaie penibilă în campionat în fața unei echipe modeste, FCSB, care are un palmares subțire și abia se află pe locul în clasament. Drept urmare, în baza unei înțelegeri cu oficialii echipei, FRF a decis să retrogradeze Dinamo București direct în liga 3.
„Din ce am observat echipele din liga a treia au mai mulți suporteri, joacă mult mai frumos și nimeni nu se supără când iau bătaie. Lumea are mai multă răbdare cu echipele de liga a treia și, în plus, salariile sunt mai ușor de susținut întrucât o mare parte din jucători lucrează și pe Glovo”, a declarat un oficial al echipei.
Decizia de retrogradare intră în vigoare imediat iar echipele care trebuiau să joace vor primi cele trei puncte de victorie, pentru că dacă te bate FCSB-ul te poate bate oricine. În plus, Dinamo va avea timp să reînvețe fotbalul și să aibă parte de „o revenire spectaculoasă în Liga 1” peste 50 de ani când reușește figura asta.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.