Emeric Ienei a scris istorie cu picioarele
Potrivit Prosport, Emeric Ienei nu a fost lăsat astăzi să intre pe stadionul pentru care a scris istorie. Sunt curios dacă la fel o să scrie presa noastră sportivă şi despre istoricul Alex Mihai Stoenescu, atunci când n-o să i se dea voie să intre în birou la Becali. Parcă vezi titlurile: Alex Mihai Stoenescu nu este lăsat să intre în biroul miliardarului pentru care a scris istorie.
Până una alta, e regretabil gestul portarilor, care nu l-au lăsat pe Ienei pe stadion. Practic, au închis poarta, nu i-au dat nicio şansă, au fost de neclintit dintre buturi. Nu trebuie să trecem totuşi cu vederea nici atitudinea din trecut a clubului, care îşi obliga fotbaliştii să-şi ia juma de normă la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, ca să facă muncă de cercetare, să scrie istorie. Oricum, din toată povestea asta au şi intelectualii o consolare. Peste ani, lumea o să-şi aducă aminte nu de fotbaşitii care jucau bine, care ştiau cu mingea, ci taman de jucătorii care au scris istorie.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.