Fraţii Becali intermediază transferurile de deţinuţi de la un penitenciar la altul
Victor şi Giovanni Becali se plâng că fotbalul românesc nu mai produce jucători de valoare, pe care să-i poată vinde la cluburi importante din Occident. Ei vor să îşi extindă afacerile şi în alte zone pentru că, spun ei, doar din impresariat de fotbalişti români nu se mai poate trăi decent. Concret, fraţii Becali doresc să impresarieze deţinuţi, mai ales că fenomenul transferului deţinuţilor de la un penitenciar la altul a luat amploare în ultimul timp.
Sumele de transfer nu sunt, într-adevăr, la fel de spactaculoase ca în fotbal, însă numărul mare de transferuri care se pot face într-un an compensează acest fapt. Plus că perioada de transferuri durează tot anul, nu doar câteva luni ca în fotbal. Cei mai mulţi deţinuţi cer transferul din cauza infrastructurii precare din penitenciare unde şi-au făcut debutul, condiţiile fiind considerate deloc propice pentru marea performanţă. Majoritatea îşi doresc un transfer în străinătate pentru că, spun ei, abia acolo te simţi cu adevărat deţinut.
Cei doi impresari vor să colaboreze şi cu mai mulţi scouteri, care să identifice viitorii potenţiali deţinuţi încă de la vârstre fragede. În acest sens, ei vor monitoriza atent mai ales cartierele de ţigani, de unde e cel mai probabil să apară deţinuţii de mâine. Practic, ţiganii sunt consideraţi brazilienii penitenciarelor.
Un astfel de tânăr monitorizat atent de scouterii fraţilor Becali este Mădălin Mailat. „Am înţeles de la impresarul meu, Giovanni Becali, că mai multe închisori din ţară şi străinătate sunt cu ochii pe mine. Muncesc în fiecare noapte pentru a-mi îmbunătăţi performanţele, fac antrenamente spartane. Noapte de noapte, când alţii dorm sau se distrează în cluburi, eu dau spargeri pe unde pot: apartamente, maşini, magazine, orice. Mă antrenez atât în ţară, cât şi în străinătate. Faptul că, practic, mă antrenez pentru viitorul meu mă motivează la maxim, altfel nu cred că aş reuşi să fac faţă ritmului susţinut” ni s-a confesat cel considerat de mulţi viitorul Messi al deţinuţilor.
Deşi fraţii Becali nu au vrut să ne ofere detalii despre datele contractuale ale noilor lor clienţi, reporterii noştru au aflat, pe surse, că deţinuţii prind contracte cu penitenciarele în jur de 1-2 ani. Cei mai norocoşi dintre ei, care sunt transferaţi la un penitenciar de maximă siguranţă, ajung însă să prindă chiar şi contracte pe viaţă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.