Gabi Tamaș își face academie de băut, ca să ajute fotbaliștii care nu știu să bea

Scris de Calin
@
30 octombrie 2023 11:59
Gabi Tamaș își face academie de băut, ca să ajute fotbaliștii care nu știu să bea

Gabi Tamaș a renunțat la cariera de jucător de fotbal, însă vrea să rămână aproape de fenomen. El a anunțat că va lansa cât de curând o academie de băut, unde să-i învețe pe viitorii fotbaliști să bea după cele mai înalte standarde.

„Când mă uit la cei care vin din spate, mă apucă plânsul”, a spus Gabi Tamaș. „Când văd cum pun mâna pe sticla de băutură… Efectiv îmi vine să-i iau pe tineri și să-i «mănânc»! Dacă noi, pe vremuri, aveam condițiile de acum, ne băteam cu nea Costel. Ei au totul acum. Dar nu știu cum să lovească o sticlă de vin sau de bere. Sunt praf!”

„Au și regula U21”, adaugă Tamaș, „care spune că trebuie să-i iei și pe ei cu tine la băut. Noi nu am avut. Trebuia să muncim și să ne câștigăm locul la masă. Le–aș spune «Du-te, tati! Vine altul». Nu m-aș enerva. Dar i-aș explica «Băi băiatule, vrei să bei? Dacă nu vrei, hai să ne strângem mâna. Îmi încurci și mie timpul, te încurc și eu. Aduc pe altul. Îl aduc pe ăla care are chef de băut.”

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi