Gafă. Zero schiori pe pârtia Kalinderu, după ce au băgat zăpadă artificială galbenă
Eroare colosală de marketing pe pârtia Kalinderu de la munte. Operatorii pârtiei au ales pentru anul acesta să dea cu zăpadă artificială de culoare galbenă și n-a mai venit nimeni, de scârbă. În weekend a fost dezastru, cu încasări zero la telescaun și închirieri de schiuri. Singurul turist care a venit era un snowboarder atât de prăjit că probabil a crezut că zăpada e roșie.
Efectul e și mai sinistru în locurile unde muncitorii au vărsat niște vin fiert, unde zăpada e portocaliu-maro. Singura chestie pozitivă e că și urșii ocolesc la mare distanță pârtia Kalinderu.
Turiștii explică de ce se feresc de zăpada galbenă, chiar dacă știu că e artificială: ”Problema e că dacă chiar se pișă cineva pe pârtie nu ai cum să-ți dai seama și atunci poți să te trezești cu un uro-bulgăre în față”, spune Decebal Popescu, pasionat de schi.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.