Gaz Metan Mediaş, executată de arbitrul Drăgănescu

Scris de Calin
@
22 martie 2010 10:07

Printr-o nefericită coincidenţă, am văzut aseară meciul Steaua – Gaz Metan Mediaş. Azi, după ce am văzut titlurile din ziare şi declaraţiile pe marginea meciului, am impresia că sunt singurul care m-am uitat la meci. Ceea ce nu e chiar improbabil, având în vedere că Mediaşul nu are chiar atât de mulţi fani în România.

Meciul de aseară a fost plictisitor, în care singurul care s-a remarcat e arbitrul Drăgănescu. A fluierat absolut orice, cu precădere în fazele în care n-a fost nimic, iar noţiunea de „avantaj” i-a fost complet străină aseară.

Drăgănescu e cel care a creat şi fazele din are au ieşit cele două goluri primite de Mediaş. Mai întâi, a inventat o lovitură liberă, într-o fază în care un fundaş de la Mediaş a degajat mingea iar unul dintre adversari s-a implicat în faza punând talpa, fără să atingă mingea. Drăgănescu a dat fault împotriva Mediaşului şi aşa a ieşit primul gol.

Pe urmă, Drăgănescu a inventat un penalty pentru adversarii Gazului, din care s-a făcut 2-0. Asta într-o etapă în care lui Costea i se rupe piciorul şi arbitrul nu dă nimic. În rest, nimic, nici măcar o fază notabilă. Mediaşul a jucat extrem de slab aseară, la fel ca adversarii săi. În presă, în schimb, pare că a fost cu totul alt meci:

„Grecul” şi „Motanul” ţin Steaua în lupta pentru titlu! KapeStancus!

 

Gigi Becali era în extaz după victoria cu Gaz Metan!

 

Stoichiţă: „Am trecut de pasa proastă! Mi-am impus să câştig titlul”

 

Tănase: „Am dominat meciul de la un cap la altul!”

 

Becali: „Cu Emeghara şi Tănase, Steaua nu mai poate pierde titlul”

 

Viaţă din faze fixe! Steaua – Mediaş 2-0

 

Pentru mine e clar, cei de la gsp şi ProSport ştiu să scrie despre fotbal exact cum se pricepe Gigi Becali să facă echipa în locul antrenorului.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi