Handbal: Fetele noastre au cîştigat Cupa Mondială

Deşi Steaua e Steaua, iar Braşovul nu mai e ce-a fost, în sensul că joacă mai bine, meciul de la Poalele Tîmpei (aş da bani grei să mă lase un comentator să spun în direct „meciul de la poalele Tîmpei” sau, mai tare, „confruntarea de sub Petricica”) m-a edificat asupra unor lucruri.

Cînd Bănel e pus să joace fundaş, cum s-a întîmplat în repriza a doua, nu trebuie să-i spui ce are de făcut. Se prinde imediat care a fost scopul pentru care l-ai retras în apărare. Totuşi, ieri a întîlnit un portar în zi de graţie, Zapata, care nu i-a dat absolut nici o şansă, nepărăsind poarta nici măcar să se ducă la toaletă. Disperat să nu dezamăgească (timpul se scurgea), a reuşit totuşi o pasă decisivă la unul dintre atacanţii braşoveni, lăsîndu-l singur cu Zapata, dar acesta a ratat copilăreşte. Oricum, pentru o clipă fanii Stelei parcă l-au revăzut pe fundaşul care făcea furori acum cîţiva ani pe Bernabeu.

De-a dreptul impresionante viziunile lui Vochin şi Grădinescu. În urma ratărilor monumentale ale lui Surdu aceştia au spus că, “lucru clar, azi (ieri n.r.) nu e ziua lui”. Am verificat imediat pe Wikipedia şi cei doi aveau dreptate. Nu era ziua lui Surdu, atacantul Stelei fiind născut pe 12 ianuarie.
Sînt sigur că ei ridicau vocea la ratări doar aşa, la sanchi, pentru că oricum, cu asemenea puteri, ştiau de la începutul meciului scorul final.

Nu am înţeles ce au avut suporterii cu tuşierii! În loc să-şi încurajeze echipa, tot meciul au strigat ca nebunii “Steagu’, Steagu’!” Asta e mentalitatea românului, ce să mai vorbim!

La centru a arbitrat Brad Pitt. Păcat că nu a venit cu soţia, poate l-ar fi adoptat pe Bănel.

Mi-a plăcut de atacantul Zaharia. Cum venea Rada lîngă el, cum era vîrf împins.

(Sper să scuzaţi titlul articolului, l-am pus doar aşa, ca să atrag oamenii să dea click pe el. Cine naiba, în România vorbesc, ar fi deschis o ştire dacă vedea din titlu că e cu fotbal, cu Steaua şi Bănel?!)