Inginerul ardelean responsabil de al cincilea cerc olimpic: No, ar cam fi timpul să îl aprind

Scris de Vasile
@
10 februarie 2014 10:46
Inginerul ardelean responsabil de al cincilea cerc olimpic: No, ar cam fi timpul să îl aprind

La mai bine de trei zile de când a început, festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă s-ar putea încheia în sfârşit! Astfel spun apropiaţii inginerului clujean însărcinat cu aprinderea celui de-al cincilea cerc olimpic, care ar fi fost văzut recent trezindu-se şi îndreptându-se agale către panoul de control.

“No, ar cam fi vremea să dau şi eu drumu’ la luminaţie”, a declarat Gheo P. la vederea arenei goale şi a celorlalte patru cercuri, aprinse încă de vineri seară. “Eu unul nu m-aş grăbi aşa, da’ mă mustră domnu’ Putin, şi dacă-i musai, e musai.”

“La ce le-or fi trebuind cinci pirostrii, nu ştiu. Noi acasă aveam una singură, şi eram şapte suflete. Stătea foarte bine în ea ceaunul pentru balmoş, nici nu se clătina”, a adaugat ardeleanul.

Inginer de lumini format la Cluj, Gheo P. este în serviciul Rusiei de mai bine de douăzeci de ani, fiind cunoscut în întregul ţinut pentru blândeţea cu care înjură când instalaţiile refuză să pornească. Despre preşedintele Putin, Gheo P. spune: “Beau câte un ţoi de pălincă de câte ori îl văd la televizor. Îi om fain, dar socot că prea se grăbeşte.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi