Jucătorii Rapidului, surprinşi de furtună la groapa de Gunoi Glina, unde căutau sticle
Mai mulţi jucători de la Rapid, printre care şi Pancu, au fost surprinşi de furtuna recentă la groapa de gunoi de la Glina, unde aceştia desfăşurau activităţi ecologice, respectiv căutau pet-uri şi bucăţi de fier vechi, în scopul reciclării.
„Furtuna s-a iscat din senin şi ne-a luat pe sus. Colegii mei au încercat să pună o pătură peste mormanul de PET-uri pe care le adunaserăm, dar cu toate astea vântul puternic ni le-a zburat, iar acum suntem nevoiţi să le adunăm din nou”, comentează jucătorul rapidist Pancu.
Rapidiştii se plâng că de când patronul George Copos nu le mai plăteşte salariile jucătorii trebuie să-şi câştige cumva banii.
„Mai găsim un radio defect, îl reparăm, îl vindem. Câteodată mai găsim şi câte o sticlă de suc plină. Nu ştim cine e nebun să le arunce aşa. Risipa lor e norocul nostru”, a mai declarat Pancu.
Jucătorii Rapidului susţin că furtuna i-a afectat serios şi i-a făcut să piardă ore bune de muncă, acest lucru venind ca o nouă lovitură, după retrogradarea clubului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.