Mircea Sandu vrea ca antrenorii din Liga I să fie anunţaţi cu doar 24 de ore înainte de meci

@
18 aprilie 2012 12:12
Mircea Sandu vrea ca antrenorii din Liga I să fie anunţaţi cu doar 24 de ore înainte de meci

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că începând cu sezonul 2012-2013 se va introduce o nouă regulă în numirea antrenorilor la echipe, după modelul delegării arbitrilor. Astfel, antrenorii vor fi anunţaţi doar cu 24 de ore înainte de meci, pentru ca patronii să nu aibă timp să pună presiune pe ei sau să-i dea afară.

Delegarea antrenorilor va fi făcută direct de către Mircea Sandu. “Din sezonul viitor va fi obligatorie schimbarea antrenorului în fiecare etapă, pentru a nu se mai lăsa loc la interpretări. Ne-am săturat de scandalurile din antrenorat şi de toate suspiciunile”, a comentat Sandu.

Preşedinţii de club vor primi numele antrenorului principal şi al secunzilor într-un plic sigilat adus de observatorul FRF. Antrenorii vor fi aleşi prin tragere la sorţi din lotul naţional de antrenori care conţine, momentan, 24 de nume. “În fiecare etapă vor fi antrenori care vor sta şi pe tuşă, dar aceştia vor fi obligaţi să se prezinte la emisiunile sportive şi să analizeze etapa care tocmai a trecut”, a precizat Mircea Sandu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi